EUR:    USD:    GBP:    XAU:    


SUA cer un vot în Consiliul de Securitate al ONU pe planul anunțat de Joe Biden pentru un armistițiu în Fâșia Gaza



SUA cer un vot în Consiliul de Securitate al ONU pe planul anunțat de Joe Biden pentru un armistițiu în Fâșia Gaza|EpicNews

Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza, anunțat de președintele american Joe Biden, "fără întârziere", dar fără a specifica o dată. Potrivit unor surse diplomatice, votul este planificat pentru luni, dar nu a fost confirmat de preşedinţia sud-coreeană a Consiliului, conform Agerpres."Astăzi, Statele Unite au cerut Consiliului de Securitate să se îndrepte spre un vot asupra proiectului de rezoluţie american (...) care susţine propunerea aflată pe masă", a declarat duminică Nate Evans, purtătorul de cuvânt al misiunii SUA la ONU."Membrii Consiliului nu ar trebui să lase această oportunitate să treacă, şi trebuie să vorbească pe o singură voce în sprijinul acestui ...
+citeste mai mult


Sursa articol: digi24.ro