Acord nuclear: Statele Unite confirmă negocierile cu Iranul în format multilateral. Germania salută iniţiativa

Administraţia Joseph Biden a confrmat, vineri după-amiază, reluarea negocierilor cu Iranul în format multilateral în scopul relansării Acordului nuclear, iar iniţiativa a fost salutată de Germania. "Suntem în etapa preliminară şi nu anticipăm un succes imediat, discuţiile vor fi dificile. Dar credem că este un pas sănătos înainte. În acest moment, nu preconizăm că vor fi discuţii directe între Statele Unite şi Iran, deşi Statele Unite menţin deschiderea în acest sens", a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de agenţia Reuters.
...+citeste mai mult
UE organizează o reuniune pe tema perspectivelor eventualei reveniri a SUA în Acordul atomic iranian