EUR:    USD:    GBP:    XAU:    


Mai mulți reporteri afiliați unor publicații internaționale sunt acuzați că au participat alături de Hamas la masacrul din Israel



Mai mulți reporteri afiliați unor publicații internaționale sunt acuzați că au participat alături de Hamas la masacrul din Israel|EpicNews

Fotoreporteri afiliați unor importante publicații internaționale precum The New York Times, AP, Reuters și CNN sunt acuzați că s-au alăturat teroriștilor Hamas din Fâșia Gaza în atacurile de pe 7 octombrie pentru a fotografia și documenta masacrul din Israel, relatează HonestReporting. Organizația, care se ocupă cu expunerea dezinformărilor care vizează Israelul în mass-media străine, susține că publicațiile la care lucrau aceștia ar trebui să afle cum au ajuns jurnaliștii lor la locul  evenimentelor atât de repede, dacă știau în prealabil de ce avea să se întâmple și dacă și-au informat editorii că îi însoțeau pe teoriști să comită atacuri în Israel. Biroul de presă al premierului a cerut clarificări publicațiilor internaționale care aveau la momentul atacului angajați fotoreporterii palestinieni vizați, iar Departamentul Național de Diplomație Publică din cadrul Cancelariei Premierului a declarat că "acești jurnaliști au fost complici la crime împotriva umanității; acțiunile lor ...
+citeste mai mult


Sursa articol: digi24.ro