India şi China poartă negocieri pentru reluarea zborurilor de pasageri între cele două ţări
Ministrul indian Ram Mohan Naidu Kinjarapu s-a întâlnit cu Song Zhiyong, şeful Administraţiei Aviaţiei Civile din China, în timpul Conferinţei ministeriale Asia-Pacific privind Aviaţia Civilă de la New Delhi, potrivit Reuters. Cei doi au discutat despre „întărirea în continuare a cooperării în domeniul aviaţiei civile între cele două ţări, în special prin reluarea zborurilor regulate de pasageri”, a transmis Naidu pe X. Repornirea zborurilor directe ar ajuta ambele ţări din punct de vedere economic. Totuşi, economiştii susţin că miza este mai mare pentru China unde sectorul aviatic nu şi-a revenit încă în urma şocului provocat de pandemia de COVID-19. Încă din vară, China a făcut presiuni asupra Indiei încercând să repornească zborurile directe de pasageri.
...
+citeste mai mult
Sursa articol: mediafax.ro