Luni 12 Aprilie 2021    EUR: 4.9212    USD: 4.1382    GBP: 5.6712    


Epopeea spaţiilor comerciale de la metrou s-ar putea încheia sâmbătă, cu ajutorul Poliţiei



Epopeea spaţiilor comerciale de la metrou s-ar putea încheia sâmbătă, cu ajutorul Poliţiei|EpicNews

Povestea spaţiilor comerciale de la metrou începe încă din 1994 şi s-ar putea termina sâmbătă, 3 aprilie. Există deja o somaţie pentru 2 aprilie, ora 12 noaptea. Aşa că sâmbătă, cel mai probabil, poliţia va intra să dărâme aceste spaţii comerciale.    „Metrorex va depune o acţiune la Tribunalul Bucureşti pentru despăgubirea Metrorex de către sindicat pentru pagubele de peste 2,8 milioane de lei cauzate în acea zi în care metroul nu a putut circula. Ca să fie foarte clar, acţiunea de despăgubire va fi îndreptată împotriva sindicatului USLM. Pe româneşte, vom cere banii de la Rădoi şi de la sindicatul pe care îl conduce”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.   Potrivit raportului corpului de control, suma provenită din chirii ...+citeste mai mult