EUR: 4.9751    USD: 4.5879    GBP: 5.8059    XAU: 351.6538    
    EUR: 4.9751    USD: 4.5879    GBP: 5.8059    XAU: 351.6538    


CNAS anunţă menţinerea finanţării pentru asistenţa medicală, după negocieri cu Colegiul Medicilor



CNAS anunţă menţinerea finanţării pentru asistenţa medicală, după negocieri cu Colegiul Medicilor|EpicNews

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă, joi, menţinerea finanţării pentru asistenţa medicală, în urma negocierilor cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România. „Săptămâna aceasta au avut loc negocieri între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Colegiul Medicilor din România (CMR) pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, în vederea continuării procesului de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, asistenţei medicale primare şi în ambulatoriul clinic de specialitate. La întâlnirea de negocieri a fost prezent şi domnul ministru al sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila”, anunţă, joi, CNAS, într-un comunicat de presă.Sursa citată a precizat că CNAS şi CMR au convenit: ...
+citeste mai mult


Sursa articol: digi24.ro